vineri, 25 martie 2011

Reguli de comportament pe net

1. Nu încerca să fii poet, dacă nu eşti! E Paşte, cea mai nimerită urare e "Hristos a înviat"! Poţi adăuga "Sănătate, împliniri", dar abţine-te de la şabloane cu "lumina să învăluie sufletul", etc. Nu încerca să fii original, dacă nu "te ţine". Vei fi doar penibil.

2. Urarea e ceva special, sau aşa trebuie să fie. E o punte între doi oameni care au ceva în comun. Nu profita de mărinimia Internetului ca să umpli lumea de mesaje. Nu trimite urări tuturor oamenilor pe care îi ai în Contacts. Întreabă-te: dacă nu aş avea acces la Net, i-aş da acestui om un telefon sau un sms? Altfel se vede că e de formă sau nu ai ce face, sau vrei doar să faci impresie bună şi marketing ieftin.

3. Nu trimite mass-uri cu urări! Vei reuşi doar să enervezi lumea şi eventual să intri în câteva liste de ignore. În general, nu trimite mass-uri cu tot felul de prostii şi anunţuri umanitare ridicole, care marea majoritate intră în categoria "virusul albanez*". Respectă-mi timpul, nu mă fă zilnic să mă împiedic în tâmpenii care nu mă interesează.

4. Nu trimite pe mail la mai mult de un om o urare. Dacă omul vede că ai scris o urare şi ai trimis-o la 100 de persoane se lămureşte cât de mult te-ai gândit la el. Ori scrie-i fiecăruia ceva personalizat şi trimite-i doar lui, ori lasă-te.


*virusul albanez = mass care cuprinde aşa-zise anunţuri umanitare, apeluri, informări "preţioase" cum că vei fi şters de către Yahoo dacă nu anunţi pe toată lumea din listă că nu ştiu ce, avertizări că nu ştiu ce id este...virus, etc. Adică un mesaj pe care fraierii îl primesc şi îl trimit la toate cunoştinţele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu